23
Aug

Studiu: Atributul de „local”, mai degrabă un mit decât un criteriu de achiziție musai

Dacă mai exista vreun dubiu cu privire la importanța produselor proaspete în coșul de cumpărături, studiul realizat de compania de cercetare de piață iSense Solutions în exclusivitate pentru Progresiv a lămurit problema: 8 din 10 români achiziționează în medie astfel de produse de circa 2 ori pe săptămână, iar în cazul fructelor și legumelor se sare de o frecvență medie de 3 ori pe săptămână. Și mai interesant este faptul că pentru multe dintre segmentele analizate, românii fac un mix interesant între hypermarket, piață și direct de la țărani atunci când vine vorba de locul de cumpărare. Studiul face lumină și în ceea ce privește una dintre întrebările lansate odată cu Legea 321: cât de importantă este proveniența produselor pentru cumpărătorul român?

Înainte de toate, este important să lămurim ce au luat în calcul cei de la iSense Solutions și să spunem că sub această umbrelă de „produse proaspete” au fost incluse șapte categorii: fructe și legume proaspete, lapte, iaurt, brânză proaspătă ambalată sau neambalată, carne proaspătă / refrigerată și smântână. De asemenea, cercetarea s-a uitat și în ce direcție se înclină balanța preferințelor atunci când pui față în față produsele proaspete și versiunile lor congelate. Astfel, 80% dintre români cumpără fructe și legume proaspete de cel puțin 3 ori pe săptămână. Mai mult, un procent de 36% au spus că achiziționează cele două categorii de 4-5 ori pe săptămână sau mai des. Frecvența de cumpărare scade apoi ușor în cazul produselor lactate și al cărnii proaspete / refrigerate.

Un lucru este cert, românii preferă variantele proaspete ale produselor în detrimentul celor congelate. Spre exemplu, peste 60% dintre români au spus că achiziționează legume, fructe și carne congelată o dată la două săptămâni sau chiar mai rar. Mai mult, 20% dintre consumatori au spus că nu au cumpărat niciodată fructe congelate. Nu în ultimul rând, puși în fața întrebării clare ce variantă a produselor preferă în general – proaspăt și refrigerat versus congelat – românii le-au ales pe primele într-o proporție covârșitoare (de peste 90%).

Cât despre frecvența de consum, media pe săptămână crește semnificativ. Produsele proaspete sunt consumate cel mai des, de 4-5 ori pe săptămână, cu fructele într-o proporție de 70% și legumele de 64%.

Greu de spus dacă există un canal preferat de achiziție

Când vine vorba despre locul de achiziție preferat al produselor proaspete, studiul a evidențiat că, în cazul fructelor și al legumelor proaspete, cumpărătorii se învârt în egală măsură printre rafturile hypermarketurilor și printre tarabele din piață, ambele canale atrăgând un procent similar (peste 60%). Și brânza, fie ea ambalată sau neambalată, este cumpărată atât din hypermarket (53%), din piață (42%), dar și direct de la țărani (44%). Există însă câteva segmente unde hypermarketul este evident canalul principal de achiziție, cum ar fi carnea proaspătă/ refrigerată (81%) sau iaurtul (87%). Magazinele de cartier nu excelează pe nicio categorie, procentele cele mai ridicate înregistrându-se în dreptul iaurtului și al smântânii (21% și 20%).

Ce influențează decizia de cumpărare

O explicație pentru care acest din urmă canal atrage atât de puțini cumpărători primim imediat dacă ne uităm la atributele pe care românii le asociază cu prospețimea produselor, care sunt de tipul culoare, miros, textură și termen de valabilitate. Spre exemplu, cel mai important atribut în cazul brânzei este mirosul produsului (94%), iar în cazul legumelor și al fructelor este culoarea produsului (93%). Surprinzător poate fi faptul că, uitându-ne pe rezultatele studiului, în dreptul unor segmente atributele culoare, miros sau textură sunt mai importante în determinarea prospețimii decât termenul de valabilitate. Excepție face carnea unde toate cele patru aspecte sunt la fel de importante pentru români.

Cât despre criteriile care atârnă mai puternic în decizia de cumpărare, cu mici variațiuni, toți cumpărătorii aleg produsele ținând cont de aceleași aspecte. Spre exemplu, în cazul cărnii și al brânzei, cel mai important aspect este termenul de valabilitate menționat pe etichetă, dar pentru legumele și fructele proaspete aspectul produselor este ceva mai important. Pe penultimul loc în topul lucrurilor importante pentru cumpărător în decizia de achiziție este sustenabilitatea sursei, urmat de prețul per kilogram, care contează cel mai puțin indiferent de segmentul la care ne-am raporta. Important de reținut este și faptul că 6 din 10 cumpărători obișnuiesc să atingă legumele și fructele proaspete înainte de a le achiziționa. În cazul fructelor, doar 11% dintre aceștia le și gustă.

Deci, cât de mult contează proveniența produselor?

Iar răspunsul este că aproape 7 din 10 români pun egal între produsele locale și cele de import când vine vorba de legume, iar în cazul fructelor procentul celor care nu au o preferință clară crește la 85%. Doar 23% dintre consumatori, în cazul legumelor, și 14% în cazul fructelor, au spus că preferă să cumpere produse de proveniență locală. De partea cealaltă, 8% dintre cei chestionați au spus că preferă legumele de import, iar când vine vorba despre fructe procentul scade la 1%. Principalele motive pentru care românii ar cumpăra legume locale țin de gust și prospețime, în timp ce pe locul trei în acest top este argumentul că „pot susține producția locală”. O dovadă suplimentară că românii nu au nicio problemă cu produsele de import este răspunsul pe care l-au dat la întrebarea cum procedează în cazul în care nu găsesc la raft fructe sau legume românești, unde 8 din 10 consumatori au spus că nu le evită pe cele de import. Aici, Grecia, Spania și Italia sunt în topul țărilor preferate pentru importul de legume și fructe.

Studiul privind comportamentul de cumpărare al românilor pentru produsele proaspete este unul cantitativ și a fost realizat pe Panelul Online al iSense Solutions, www.researchromania.ro/panel. Datele au fost culese în perioada aprilie – mai 2017, pe un eșantion reprezentativ la nivel național format din 1.010 respondenți, persoane cu vârsta peste 18 ani din mediul urban. Eroarea de eșantionare este de +/- 3.08%, la un nivel de încredere de 95%.

Despre iSense Solutions

iSense Solutions – The Modern Consumer Company folosește cele mai recente tehnologii de sondare a consumatorului modern din România și oferă servicii integrate de marketing: cercetare, consultanță în marketing si comunicare, digital și vânzări. Compania a fost fondată de  Traian Năstase și Andrei Cânda, specialiști cu peste 12 ani de experiență în domeniul cercetării de piață și cu o expertiză academică solidă, fiind doctori în Sociologie, respectiv Marketing. Mai multe informații puteți găsi pe www.isensesolutions.ro și www.researchromania.ro.

 

%d bloggers like this: