THE BLOG

05
Dec

Studiu HISTORY și iSense Solutions: Regele Mihai și Ceaușescu, în topul personalităților din ultimul secol preferate de români

Aproape jumătate dintre români consideră că perioada interbelică (1918-1938) a fost cea mai benefică din ultimii 100 de ani pentru România, arată un studiu realizat pentru postul de televiziune HISTORY.  În ceea ce priveşte personalitatea cu cel mai mare impact pozitiv asupra românilor în ultimii 100 de ani, cei mai mulţi respondenţi l-au indicat pe pe Regele Mihai, urmat de fostul dictator comunist Nicolae Ceaușescu.

Astfel, potrivit participanților la studiu, cele mai benefice perioade din istoria României sunt perioada interbelică (42% dintre respondeţi) şi cea comunistă din 1968 și până la Revoluția din decembrie 1989 (18,2%). Doar 11,6% dintre români consideră perioada 2007 și până în prezent ca fiind cea mai benefică, iar procentul este şi mai mic pentru perioada de pre-aderare la Uniunea Europeană, 1989-2007 (7,8%).

Studiul arată puterea miturilor istorice și efectele selective ale memoriei sociale. Recenta moarte a Regelui Mihai de România probabil ca l-a propulsat pe acesta în fruntea clasamentului. În plus, largă convergentă a politicienilor și analiștilor spre imaginea acestuia ca simbol al neamului face deloc surprinzătoare alegerea respondenților. Mitul perioadei interbelice, a vârstei de aur a României, persistă și el, ajutat de faptul că niciunul dintre respondenți nu a trăit în acea perioadă, iar istoria populară este încă departe de a fi demontată sau modulată de istoria academică. Paradoxal, cele mai pozitive evenimente din ultimii 100 de ani sunt cele mai recente, deși perioadele mai mult sau mai puțin îndepărtate sunt considerate a fi cele mai bune din istorie. Este mai ușor să uiți problemele trecutului și să îți amintești doar de glorii reale sau imaginare în timp ce momentele recente sunt încă proaspete în memorie, atât cu valențele pozitive cât și cu cele negative. Un ultim paradox: comunismul nu a fost bun, dar un respondent din cinci îl nominalizează pe Ceaușescu ca figura pozitivă remarcantă a ultimului secol. Să fi fost oare comunismul o idee proastă, dar aplicată bine de naționalismul socialist al dictatorului care a condus România timp de un sfert de secol?”, comentează antropologul Radu Umbreș.

În clasamentul personalităților care au avut un impact pozitiv asupra vieții românilor din 1918 până în prezent, Regele Mihai este indicat într-o proporţie covârşitoare (41,7%), însă este urmat de Nicolae Ceaușescu, cu peste o cincime dintre voturi (21%). În timp ce alte personalităţi au întrunit mai puţin de 10% dintre voturi (Iuliu Maniu – 9,7%, Corneliu Coposu – 5,1%, Gheorghe Gheorghiu Dej – 3,4%, Ion Iliescu – 1.8%), peste 11% dintre români au preferat să nu nominalizeze o anumită persoană.

În anul Centenarului, 41,9% dintre români consideră Marea Unire ca fiind evenimentul istoric din ultimii 100 de ani cu cel mai mare impact pozitiv asupra ţării. Un număr similar de respondenţi indică, însă, alte două evenimente – Revoluția din decembrie 1989 (22,8%) și Aderarea la UE (20,4%).  Doar 3,8% dintre români cred că instaurarea comunismului a avut un efect benefic asupra ţării.

Pe de altă parte, peste o cincime (21,3%) dintre români sunt de părere că migrația în UE este evenimentul economic din ultimii 100 de ani cu cel mai mare impact pozitiv asupra societății românești. Pe următoarele două locuri se situează restituirea pământului colectivizat și a proprietăților expropriate (18,3%) și privatizarea și tranziția la economia de piață (17,1%). În acelaşi timp, un procent semnificativ (14,5%) consideră industrializarea în socialism ca fiind evenimentul economic cel mai benefic din ultimii 100 de ani.

Studiul a fost realizat de către compania iSense Solutions pentru HISTORY România, pe un eșantion reprezentativ de 1.051 de respondenți, din mediul urban, cu vârsta cuprinsă între 16-65 de ani. Prin acesta, postul de televiziune sărbătorește 100 de ani de la Marea Unire.

29
Nov

11% dintre români ar trece la altă bancă pentru a beneficia de serviciul de plăți instantanee

11% dintre români ar trece la altă bancă pentru a beneficia de serviciul de plăți instantanee, arată un nou studiu iSense Solutions, dedicat percepției românilor asupra băncilor moderne și serviciilor oferite de acestea, realizat în luna noiembrie a acestui an, online, în mediul urban, la care au participat 604 persoane cu vârsta de peste 18 ani. Datele au fost prezentate în exclusivitate în cadrul conferinței Banking 4.0, organizată de No Cash Events.

Rapiditatea este una dintre caracteristicile puternic asociate cu băncile moderne: 76% dintre români spun ca o bancă modernă este o bancă rapidă, care îi ajută să nu-și piardă timpul. În acest context, posibilitatea de a face plăți contactless cu cardul este foarte apreciată de români, 80% dintre ei afirmând că această facilitate le face viața mai ușoară. De asemenea, 62% consideră că folosirea inteligenței artificiale ajută la rezolvarea mai rapidă a problemelor.

În ceea ce privește tehnologia și inovația, 2 din 10 români s-ar muta la altă bancă pentru a beneficia de tehnologii și inovații. Printre tehnologiile asociate cu o bancă modernă, se numără: aplicație de banking pentru mobil, plata contactless, posibilitatea de a contracta servicii online, posibilitatea de a-și schimba singuri setările de securitate ale cardului, posibilitatea de face exchange online, self-banking, salvarea plăților în aplicație, carduri virtuale.

“Studiul ne-a arătat faptul că  românii își doresc să aibă posibilitatea efectua mai multe operațiuni cu ajutorul aplicației de banking pentru mobil. Printre opțiunile pe care și-ar dori să le aibă în aplicația de mobil a băncii se numără: să își poată plăti taxele și impozitele (61%), rovignetta (45%), utilitățile (42%), RCA-ul (39%), parcarea (35%), să își poată face o asigurare de viață (27%), să facă un depozit (24%) și să acceseze un împrumut (22%)”, declară Traian Năstase, Managing Partner, iSense Solutions.

Cu toate că doar 30% dintre români au auzit despre cardurile biometrice, ei declară că și-ar dori să le utilizeze: 7 din 10 români au declarat că ar folosi un card biometric (după ce au fost expuși la o descriere a produsului) dacă ar fi disponibile, iar 11% dintre ei și-ar schimba banca cu care lucrează pentru accesul la un card biometric.

Aproape trei sferturi dintre români (73%) sunt de părere că utilizarea unui card biometric le-ar face viața mai ușoară. Cardul biometric reprezintă o opțiune atrăgătoare pentru români pentru că poate fi folosit exclusiv cu amprenta persoanei (71%), pentru că oferă siguranță contului bancar în cazul pierderii cardului (70%) și datorită riscului redus de fraudă (64%).

Studiul a fost realizat online de către compania iSense Solutions pe un eșantion de 604 de respondenți din mediul urban. Datele sunt reprezentative pentru persoanele cu vârsta de peste 18 ani din mediul urban din România. Grad de eroare +/- 3.99%, la un nivel de încredere de 95%.

Despre iSense Solutions

iSense Solutions – The Modern Consumer Company folosește cele mai recente tehnologii de sondare a consumatorului modern din România. Compania a fost fondată de  Traian Năstase și Andrei Cânda, specialiști cu peste 14 ani de experiență în domeniul cercetării de piață și cu o expertiză academică solidă, fiind doctori în Sociologie, respectiv Marketing. Mai multe informații puteți găsi pe www.isensesolutions.ro și www.researchromania.ro.

20
Nov

1 din 5 români din mediul urban nu a fost niciodată la SPA

  • 1 din 3 români din mediul urban merge la SPA mai rar de o dată la 4-6 luni
  • 65% dintre românii din mediul urban preferă rețelele de socializare pentru a lăsa recenzii
  • 9 din 10 români din mediul urban citesc review-urile înainte de a alege un centru SPA

 22% dintre românii din mediul urban nu au fost niciodată la un SPA, în timp ce 1 din 3 merge mai rar de o dată la 4-6 luni arată rezultatele studiului realizat de The Public Advisors, companie de consultanță în comunicare și relații publice, în colaborare cu institutul de cercetare iSense Solutions. Având ca subiect de cercetare percepțiile și obiceiurile românilor cu privire la serviciile de tip SPA, studiul relevă că doar 19% dintre românii din mediul urban merg regulat la SPA, însemnând cel puțin o dată pe lună.

Piața de centre SPA este unul dintre cele mai dinamice sectoare și putem remarca pe plan local un mare potențial al acestei industrii, fiind într-o ascensiune constantă de la an la an. Concurența pe piața locală va crește, iar diferența o va face modul în care centrele vor comunica pentru clienții lor. Momentul este favorabil pentru ca liderii pieței să-și întărească leadershipul și în zona de comunicare printr-o strategie 360, diferențiată, coerentă și creativă”, a declarat Simona Dan, Managing Partner The Public Advisors

Cercetarea a fost prezentată în cadrul celei de-a 2-a ediții Termalia, un eveniment luxury dedicat industriei ospitalității și wellness-ului din România. Potrivit studiului, când vine vorba de criteriile de care țin cont românii din mediul urban în alegerea unui centru SPA, prețurile sunt cel mai important factor pentru cei mai mulți dintre aceștia, respectiv 2 din 3 respondenți, în timp ce 59% au în vedere calitatea serviciilor, pentru 47% contează atmosfera relaxantă din cadrul centrului, iar 43% țin cont de diversitatea serviciilor.

Recenziile online oferite de alți clienți sunt de asemenea un criteriu important în luarea deciziei cu privire la centrul SPA și 9 din 10 români din mediul urban citesc review-urile înainte de a merge la un centru SPA, fiind înregistrată o creștere cu 6% față de anul anterior.

Este pentru al doilea an când realizăm alături de The Public Advisors studiul prin care ne propunem să analizăm în detaliu industria SPA din România din perspectiva clienților. De ce am ales acest unghi? Pentru că este important să cunoști factorii care pot influența evoluția acestei piețe. Remarcăm de la un an la altul cum tehnologia digitală devine un avantaj competitiv în industria ospitalității din România”, adaugă Andrei Cânda, Managing Partner iSense Solutions.

Studiul citat arată de asemenea că, dintre cei care frecventează centre SPA, 63% scriu recenzii despre acestea în mediul online, în creștere cu 4% față de 2017. Rețelele de socializare sunt pe primul loc când vine vorba de platformele pe care se pot oferi recenzii, fiind preferate de 65% dintre românii din mediul urban. Site-ul centrului sau al hotelului este platforma pe care o utilizează 61% dintre respondenți pentru a scrie recenzii, în timp ce 45% recurg la site-urile de oferte precum Booking sau Trip Advisor.

Studiul a fost realizat online de către compania iSense Solutions pe un eșantion de 1.015 de respondenți, membri ai Panelului ResearchRomania.ro. Datele sunt reprezentative pentru persoanele cu vârsta de peste 18 ani, din mediul urban din România cu acces la internet, care obișnuiesc să viziteze centre SPA. Rezultatele au un grad de eroare de +/-3.5%, la un nivel de încredere de 95%.

Despre The Public Advisors

The Public Advisors este o agenție independentă de comunicare, cu zece ani de experiență pe piața din România și este formată dintr-o echipă de specialiști în comunicare pasionați de orchestrarea armonioasă a relațiilor dintre brand și consumatori. Promisiunea pe care o fac clienților se îndreaptă către construirea unei reputații durabile prin experiențe relevante. Portofoliul actual de clienți include Asociația pentru Combaterea Traficului Ilicit, Banca Comercială Română, Bancpost, Capitala Tineretului din România, Centrul de Studii despre Bere, Sănătate și Nutriție, Cetelem, Dent Estet, Euler Hermes România – parte a grupului Allianz, HAGAG Development Europe, Liga Română contra Reumatismului, Nestlé România – NESCAFÉ, P3 Logistic Parks. Portofoliu de proiecte include: Alevia, Air Liquide, Bosch România, Barrier, Societatea Română de Dermatologie, Dr. Reddy’s, Trouw Nutrition, Toshiba, Volvo. Mai multe detalii despre agenție găsiți pe www.publicadvisors.ro.

Despre iSense Solutions

iSense Solutions – The Modern Consumer Company folosește cele mai recente tehnologii de sondare a consumatorului modern din România și oferă servicii integrate de marketing: cercetare, consultanță în marketing și comunicare, digital și vânzări. Compania a fost fondată de  Traian Năstase și Andrei Cânda, specialiști cu peste 12 ani de experiență în domeniul cercetării de piață și cu o expertiză academică solidă, fiind doctori în Sociologie, respectiv Marketing. Mai multe informații puteți găsi pe www.isensesolutions.ro și www.researchromania.ro.

19
Nov

37% dintre români trăiesc de pe o zi pe alta

  • 60% dintre români declară că au obligaţii financiare
  • 30% dintre cei care au deja credite ar dori să acceseze un nou împrumut
  • 55% dintre români au economii

Aproximativ 60% dintre români declară că au obligaţii financiare (credite, împrumuturi) în gospodăriile lor, în timp ce 37% dintre români au cheltuieli lunare obligatorii similare cu venitul încasat. Aceste date reies din cercetarea sociologică Obiceiurile financiare ale românilor, comandată de KRUK România cu ocazia  Zilei fără Datorii, iniţiativă aniversată pe 17 noiembrie.

Rezultatele cercetării online realizată de  iSense Solutions ne arată că 30% dintre cei care au deja credite ar dori să acceseze un nou împrumut în anul care vine.  Accesarea unui nou împrumut pentru a stinge unul anterior ne poate duce în spirala datoriilor.

Inițiativa Grupului KRUK de a atrage atenția asupra felului în care fiecare își gestionează banii este aniversată anual în jurul datei de 17 noiembrie, la nivel internațional, în țările în care compania își desfășoară activitatea: Polonia, România, Cehia, Slovacia, Italia, Spania și Germania. Cu această ocazie KRUK realizează o serie de activități menite să conștientizeze importanța unui comportament financiar  în concordanță cu bugetul fiecărei persoane.

În ceea ce priveşte accesarea unui împrumut, românii au cea mai mare încredere în bănci, 83% dintre aceștia spunând că ar apela la astfel de instituții în cazul în care ar avea nevoie de bani. 14% dintre români au menţionat că ar lua un împrumut de la o instituţie financiară non-bancară, dacă o instituţie bancară ar refuza să le acorde împrumutul. Într-un procent semnificativ, 70% dintre românii care au accesat un nou împrumut pentru a stinge o datorie anterioară cred că situaţia lor se va îmbunătăţi în viitor.

Acestor rezultate li se adaugă faptul că 45% dintre români nu au economii în familie. Motivul pentru care românii fac economii sunt mai ales situaţiile neprevăzute cărora trebuie să le facă faţă. Bunul obicei de a economisi, care se deprinde timpuriu încă din copilărie, nu se reflectă în acţiunile noastre din viaţa de adult.

 „O bună conduită financiară este temelia unei vieți  împlinite. Acest lucru ar trebui să fie general valabil pentru fiecare dintre noi, iar Ziua fără Datorii este o nouă ocazie de conștientizare a acestui lucru. Cercetările sociologice pe care le implementăm în fiecare an ne-au facilitat înţelegerea contextului economico-financiar al clienților noştri,  ne-au dat o imagine clară a problemelor cu care se confruntă şi ne ajută să le oferim mai multe posibilități de a depăși momentele dificile”, a spus Tomasz Ignaczak, Director General KRUK România.

Cea mai recentă cercetare KRUK arată că  58% dintre români sunt dispuşi să participe la sesiuni de pregătire online gratuite pentru a învăţa cum să-şi administreze bugetul lunar. Cunoştinţele pe care aceştia le pot primi de la specialişti sunt un pas important spre un echilibru financiar între veniturile şi cheltuielile familiei.

Mai mult de jumătate dintre români sunt deschiși la ideea de educație financiară, lucru ce aduce perspective îmbucurătoare pentru următorii ani. Cu atât mai importantă este inițiativa companiilor din domeniul financiar, cum este cea a KRUK Romania, de a pune la dispoziția consumatorilor servicii de consultanță și educație. În timp, cu siguranță vom observa o îmbunătățire a modului în care românii își gestionează resursele financiare””, a spus Traian Năstase, Managing Partner, iSense Solutions.

În ceea ce privește comportamentul românilor cu privire la valorile împrumutate, cei care s-au confruntat cu probleme financiare sunt mai precauți. Astfel,  17% dintre cei fără datorii ar face un împrumut cu o valoare cumulând veniturile familiale pe 3 ani, în timp ce numai 10% dintre cei care deja au datorii ar împrumuta o astfel de sumă.

Forma de plată preferată a respondenţilor, fie că vorbim despre persoane cu datorii sau persoane fără datorii, este rata lunară fixă, care le permite să prevadă cheltuielile lunare pe care le vor avea, pentru o perioadă mai mare de timp. Specialiştii KRUK ţin seama de această opţiune de plată în momentul încheierii unui angajament de plată şi stabilesc împreună cu clienţii companiei suma lunară pe care aceştia o pot plăti cu regularitate, astfel, cu fiecare plată lunară efectuată, clientul se apropie de stingerea datoriei.

Metodologia de cercetare implementată de iSense Solutions a fost sondaj online, pe un panel reprezentativ la nivel naţional de aproximativ 900 persoane, din mediul urban şi rural, cu o distribuţie de 600 de respondenţi, persoane fără datorii şi aproximativ 300 de respondenţi, persoane cu datorii.

Despre KRUK România S.R.L

KRUK România este membră a Grupului KRUK și a fost înființată în anul 2007. KRUK S.A. este cea mai mare companie de management al creanțelor din Polonia. Compania este prezentă pe piața din România din 2007, unde este de asemenea, unul dintre liderii de piață. Grupul KRUK desfășoară operațiuni și în Republica Cehă, Slovacia, Germania, Italia și Spania. Compania a fost listată pe Bursa de Valori Varșovia îm anul 2011.

07
Nov

iSense Solutions este Research Partner la conferinta Banking 4.0

iSense Solutions este Research Partner al Banking 4.0, Conferinta Internationala Fintech, ce va avea loc la Bucuresti,  pe 27 noiembrie 2018.

Alaturi de organizatorul evenimentului, NOCASH, vom aduce la startul conferintei o linie de aproape 40 de experti, din tot atatea companii reprezentative pe segmentul lor de piata, ce vin din sapte tari europene (Belgia, Franta, Italia, Polonia, Marea Britanie, Romania si Republica Ceha). Pe scena Banking 4.0 vor fi si reprezentanti ai unor companii inregistrate in Singapore si New York.

Despre Banking 4.0
Au trecut 500 de ani de la infiintarea primei banci din lume, insa cele mai multe schimbari si inovatii s-au intamplat in ultimii 20 de ani. De la “brick & mortar” am migrat la online banking, acum suntem in faza de “open banking” si ne pregatim de “beyound banking”, a patra etapa a evolutiei modelului de business in domeniul financiar-bancar.

Banking 4.0 este un eveniment pentru cei care vor sa afle cum se va schimba industria serviciilor financiare in anii urmatori sub influenta fintech.

Evenimentul este dedicat tehnologiilor emergente care vor impune noi modele de business in domeniul finantelor, indiferent ca vorbim de produse (depozite, credite, asigurari, investitii, etc.), administrarea relatiei dintre client si institutie sau gestionarea bugetului propriu al individului / familiei.

Ne referim in primul rand la biometrie, blockchain, intelligente artificiala si economie conversationala. Conferinta are insa alocate sesiuni speciale pentru platile instantanee si securitatii cibernetice,
fara de care nu putem vorbi de o strategie coerenta de transformare digitala.

Mai multe detalii gasiti in documentul atasat si pe platforma conferintei: www.nocashevents.ro

Ne vedem la Banking 4.0!