THE BLOG

30
May

Studiu iSense Solutions: Românii preferă litoralul românesc pentru vacanţa de vară

Bucureşti, 30 mai 2017: Opt din zece români din mediul urban (82%) spun că vor pleca în vacanţă în această vară, litoralul rămânând destinația preferată (32%), arată un studiu realizat de compania iSense Solutions. De asemenea, bugetul mediu alocat vacanței de vară a crescut anul acesta la 1.853 RON, față de 1.616 RON în 2016.

Când vine vorbe de destinaţiile alese, 4 români din 10 (39%) preferă să meargă în vacanţă în afara țării, în timp ce doar 16% au declarat că vor pleca la mare în străinătate. Alte destinații în care românii se vor relaxa în următoarele luni sunt muntele (25%) și orașele sau obiectivele turistice din țară (22%). De asemenea, 14% optează pentru vacanțe de tip circuit care presupun vizitarea mai multor locuri.

„Vacanţele sunt un beneficiu la care românii nu doresc să renunţe, de aceea un număr atât de mare dintre aceştia aleg să îşi petreacă zilele libere alături de familie şi prieteni, departe de casă. În acelaşi timp, românii preferă în continuare concediile în ţară din considerente financiare sau datorită proximităţii, având în vedere că tot mai multe destinaţii au devenit mai accesibile, în urma deschiderii de noi rute aeriene la nivel local”, spune Traian Năstase, Managing Partner iSense Solutions.

Potrivit studiului, 64% dintre cei care pleacă în vacanță optează pentru mașina personală pentru a ajunge la destinaţie, în timp ce 20% preferă avionul și 15%, trenul. Tot mai mulţi români au ales avionul ca mijloc de transport în comparaţie cu anul trecut (20% vs 15% în 2016).

În ceea ce priveşte persoanele cu care doresc românii să-şi împartă concediul, 72% dintre aceştia vor pleca în vacanța de vară cu soțul/soția sau partenerul/a, în timp ce 32% şi-l vor petrece cu copiii şi 21%, cu prietenii. Se observă că anul acesta mai puţini români preferă compania prietenilor în vacanţă: 21% faţă de 28% în 2016.

În plus, spre deosebire de anul trecut, un număr mai mare de români (43%) au ales destinația de vacanţă cu cel puțin 3 luni înainte de plecare, comparativ cu doar 32% în 2016. Cele mai importante surse de inspirație în alegerea vacanței pentru această vară au fost: prietenii (52%), site-urile generale de pe internet (37%), site-urile de rezervări online (30%), rețelele de socializare (22%) și agențiile de turism (19%).

Totodată, în comparaţie cu anul trecut, mai mulți români s-au informat de pe site-urile de rezervări online (30% vs 22% în 2016) și rețelele de socializare (22% vs 17% în 2016), femeile apelând la canalele de social media într-o proporţie mai mare ca bărbaţii (26% vs 18% bărbați).

Studiul a fost realizat online de către compania iSense Solutions pe un eșantion de 907 de respondenți, membri ai Panelului ResearchRomania.ro. Datele sunt reprezentative pentru persoanele cu vârsta între 18-65 ani, din mediul urban din România, iar culegerea datelor a fost realizată în luna mai 2017. Rezultatele au un grad de eroare de +/-3.25%, la un nivel de încredere de 95%.

 

Despre iSense Solutions

iSense Solutions – The Modern Consumer Company folosește cele mai recente tehnologii de sondare a consumatorului modern din România și oferă servicii integrate de marketing: cercetare, consultanță în marketing si comunicare, digital și vânzări. Compania a fost fondată de  Traian Năstase și Andrei Cânda, specialiști cu peste 12 ani de experiență în domeniul cercetării de piață și cu o expertiză academică solidă, fiind doctori în Sociologie, respectiv Marketing. Mai multe informații puteți găsi pe www.isensesolutions.ro și www.researchromania.ro.

25
May

Studiu Bitdefender si iSense Solutions: Unul din doi români folosește programe și sisteme de operare învechite

Peste jumătate dintre români nu folosesc cele mai noi versiuni de programe sau sisteme de operare pe dispozitivele lor, ceea ce le permite atacatorilor să îi infecteze cu diverse amenințări informatice, exploatând vulnerabilități deja cunoscute, arată un studiu Bitdefender realizat în mediul urban.

Astfel, circa 51% dintre respondenți nu își actualizează constant soft-urile de pe terminalele folosite, principalul motiv fiind acela că nu găsesc timp să facă asta (circa 35%). Urmează cei care nu știu cum să facă un update sau nu știu exact când sistemul de operare și programele primesc actualizări din partea producătorilor (25%). Asta deși companiile respective informează în mod vizibil și sugestiv de fiecare dată când apare un update, iar actualizarea presupune de cele mai multe ori un simplu click, urmat de câteva minute de așteptare.

Apoi, 20% dintre cei chestionați nu consideră utile actualizările și nu înțeleg clar beneficiile acestora, iar 5% menționează inclusiv teama de a nu bloca complet dispozitivul sau de a-l încetini după trecerea la noile versiuni. Restul spun că nu au nevoie de update-uri și preferă să folosească softurile așa cum sunt.

Mai grav, doi din zece români spun că nu au actualizat vreodată sistemul de operare și programele folosite, având pe dispozitive aceleași softuri din momentul cumpărării, inclusiv Windows XP, sistem de operare pentru care producătorul a încetat să mai dezvolte actualizări de securitate de circa doi ani.

Iată câteva riscuri la care se expun utilizatorii care evită să folosească programe și softuri actualizate la zi:

Atacatorii pot să exploateze vulnerabilități deja cunoscute și remediate ulterior de către producătorii respectivului software și pot ținti victime care încă folosesc varianta neactualizată a respectivelor programe, așa cum s-a întâmplat recent în cazurile WannaCry și Adylkuzz. Mizând pe faptul că unii utilizatori nu trec la cea mai nouă variantă de program de îndată ce aceasta e disponibilă, răufăcătorii îi pot infecta cu amenințări informatice, precum ransomware (care criptează datele și apoi cer bani pentru deblocarea lor), troieni bancari (care fură datele financiare și apoi golesc conturile victimelor) sau pot crea rețele de terminale (botnet) și apoi opri activitatea unor site-uri populare.

Utilizatorii sunt expuși și tentativelor de invadare a vieții personale, din moment ce atacatorii pot controla întreaga rețea de acasă, odată ce amenințarea este instalată pe un dispozitiv. Camera de filmat de la laptop și smart TV sau microfonul de la calculator sau din dispozitivele inteligente pot fi controlate de la distanță și transformate în unelte de spionaj.

Mare parte dintre cei care folosesc programe piratate nu le pot actualiza pe toată durata folosirii acestora, deoarece producătorul are posibilitatea să blocheze aplicația folosită ilegal. De aceea, specialiștii în securitate cibernetică ai Bitdefender recomandă cu tărie folosirea soft-urilor și aplicațiilor cu licență.

Un alt inconvenient este și acela că utilizatorii nu folosesc la potențial maxim respectivele programe, dat fiind că producătorii adaugă constant noi elemente care să îmbunătățească experiența în utilizare și să remedieze eventualele probleme tehnice apărute pe de-a lungul timpului.

O soluție de securitate performantă și actualizată la zi nu va funcționa la capacitate maximă pe un sistem de operare învechit și, deci, nu va garanta protecție împotriva celor mai multe atacuri informatice. Pentru a beneficia de protecție cât mai mare, sistemul de operare și programele folosite trebuie să primească constant actualizări de la producători, lucru posibil doar prin update regulat la cea mai nouă versiune disponibilă.

Studiul iSense Solutions a fost realizat la comanda Bitdefender în România, Statele Unite ale Americii, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, Germania, Franța și Australia, la finalul anului 2016, pe un eșantion reprezentativ de 2.037 respondenți. Marja de eroare pentru studiul realizat pe respondenții din România este de ±5% la un nivel de încredere de 95%.

Despre iSense Solutions

iSense Solutions – The Modern Consumer Company folosește cele mai recente tehnologii de sondare a consumatorului modern din România și oferă servicii integrate de marketing: cercetare, consultanță în marketing si comunicare, digital și vânzări. Compania a fost fondată de  Traian Năstase și Andrei Cânda, specialiști cu peste 12 ani de experiență în domeniul cercetării de piață și cu o expertiză academică solidă, fiind doctori în Sociologie, respectiv Marketing. Mai multe informații puteți găsi pe www.isensesolutions.ro și www.researchromania.ro.

16
May

Studiu GPeC: ce preferințe au românii în materie de cumpărături online

Cumpărătorii online vizitează puține magazine pe parcursul unui an (doar 9), dar cu o frecvență ridicată

  • eMAG, OLX și elefant.ro, platformele online de pe care românii cumpără cel mai des
  • Prețul, cel mai important criteriu în alegerea unui magazin online
  • Produsele și serviciile preferate de români: electronice și electrocasnice, produse software și hardware, îmbrăcăminte, încălțăminte, cosmetice și produse farmaceutice

 

București, 16 mai

Conform unei analize realizate de GPeC și iSense Solutions, în medie cumpărătorii vizitează magazinele online de 3-4 ori pe săptămână și 77% dintre aceaștia fac cumpărături de cel puțin două ori într-un an de la același magazin. Atunci când aleg un magazin online, românii sunt atenți la prețul serviciilor sau al produselor și aleg să facă cumpărături online pentru a economisi timp.

Cei ce nu cumpără vizitează magazinele online de aproximativ 5 ori pe an. Totuși, 64% dintre aceștia nu intenționează să facă cumpărături online în următoarele 3 luni, principalele motive fiind teama că produsele vândute online nu corespund realității (69%), imposibilitatea testării produselor achiziționate (53%), sau potențialul fraudării (51%).

De unde cumpără românii cel mai des de pe internet

eMAG ocupă prima poziție în topul site-urilor de pe care românii cumpără cel mai des, fiind preferat de 58% dintre cumpărătorii online. Clasamentul continuă cu site-ul de anunțuri OLX și retailerul online elefant.ro, cu 12%. Aceiași jucători ocupă primele 3 poziții și în topul platformelor online de pe care românii au făcut cumpărături în ultimele 12 luni, 73% (eMAG), 31% (OLX) și 26% (elefant.ro). Clasamentul continuă cu Okazii.ro (18%) și H&M (17%).

eMAG (55%), elefant.ro (16%) și OLX.ro (14%) sunt tot primele 3 site-uri de pe care românii au cumpărat în ultimele 12 luni de cel puțin 2 ori. În clasament urmează H&M (8%) și Fashion Days (7%).

Ce produse și serviciile cumpără românii online

Cu o medie de 3 ori pe an, 90% dintre respondenții studiului preferă să achiziționeze din mediul online produse electronice și electrocasnice. Clasamentul continuă cu achiziția de computere, accesorii, software și hardware (82%), îmbrăcăminte și încălțăminte (80%), cosmetice și produse farmaceutice (77%), sejururi și servicii de turism (70%), servicii în domeniul telecomunicațiilor (69%), cărți, reviste și DVD-uri (67%) sau produse alimentare și catering (55%).

Într-un an, cele mai mari sume alocate de români pentru cumpărăturile online sunt în turism (1.313 lei / an), pentru achiziția de electronice și electrocasnice (1.076 lei / an), accesorii auto (818 lei / an), calculatoare, produse software și hardware (793 lei / an) sau mobilă și decorațiuni interioare (715 lei / an).

Motivele achiziției din mediul online

72% dintre respondenți aleg un magazin online pentru a economisi timp. 51% dintre români preferă shopping-ul online pentru varietatea mare de produse găsite și posibilitatea de a compara ușor ofertele propuse. Pentru aproape jumătate dintrecumpărătorii online, 48%, prețurile mai accesibile sunt principalul factor de selecție al unui magazin online, în timp ce 43% dintre aceștia spun că și-au găsit produsul dorit doar pe internet. 41% dintre respondenți apelează la ofertele magazinelor online din comoditate, în timp ce 6% dintre aceștia consideră cumpărăturile online ca fiind cele mai populare.

Atunci când aleg să achiziționeze un produs de pe un anumit site, principalele criterii de evaluare sunt: prețul produsului, încrederea pe care o oferă magazinului online, timpul de livrare, calitatea informațiilor de site și ușurința procesului de cumpărare.

Metode de plată cel mai des folosite

Plata în numerar la primirea coletului este pentru 78% dintre respondenți metoda preferată. 50% dintre cei chestionați menționează că plătesc și online folosind cardul, urmată de plata în numerar la sediul magazinului, 17%. Pentru transferul bancar sau folosirea serviciilor de ”bani virtuali” optează 9% dintre românii chestionați.

În ceea ce privește plata online, lipsa încrederii în magazine este principalul motiv pentru care românii nu folosesc cardurile bancare. Frauda se clasează pe locul secund, în timp ce timpul lung de recuperare a banilor în cazului unui retur este un alt motiv suficient de puternic pentru a nu realiza plăți online cu cardul.

Suma maximă medie pe care românii au platit-o folosind cardul bancar a fost de 1.486 lei.

Fidelizarea clienților

În ceea ce privește fidelizarea clienților, 13% dintre respondenții studiului nu au cumpărat în ultimul an de la același magazin online pentru că nu au găsit produsul sau serviciul căutat (54%), au găsit oferte mai bune în altă parte (27%) sau nu au fost mulțumiți de serviciile magazinului (3%). De asemenea, 72% dintre respondenții studiului declară că ar avea mai multă încredere în a face cumpărături online dacă ar exista o asociație care să reprezinte interesele consumatorilor.

Atunci când optează spre achiziițiile online, românii sunt atenți și la condițiile de garanție și servisare (84%), politica de retur a magazinului (80%), informații despre procesul de cumpărare și modalitatea de plată (76%).

Cercetarea a fost realizată în luna aprilie 2017 pe un eșantion reprezentativ urban format din 1.012 respondenți selectați din panelul online researchromania.ro, persoane cu vârsta peste 18 ani, utilizatori de internet. Inițiatorii proiectului sunt GPeC, cel mai mare eveniment de eCommerce din Europa de Sud-Est, și compania de cercetare iSense Solutions – The Modern Consumer Company.

Pentru mai multe informații asupra cercetării, puteți vizita site-ul www.gpec.ro sau www.isensesolutions.ro

Contact presa presă:

Alexandra Pahomi

alexandra@prsteps.com | +40 729 00 39 56

—————————————————————-

GPeC 2017, ediția de 12 ani, este un eveniment Powered by FAN Courier

Susținut de: Bright Agency, DPD România, DWF – Digital Workforce, Frisbo, Glami, iSense Solutions, Mediapost Hit Mail, New Black, NewsMAN, RTB House, TargetWeb

Recommended Payment Processor Partner: mobilPay

Official Radio: Kiss FM

Limousine Service: CityLimo

Partener media principal: ecomTEAM

—————————————————————-

Despre iSense Solutions

iSense Solutions – The Modern Consumer Company folosește cele mai recente tehnologii de sondare a consumatorului modern din România și oferă servicii integrate de marketing: cercetare, consultanță în marketing si comunicare, digital și vânzări. Compania a fost fondată de  Traian Năstase și Andrei Cânda, specialiști cu peste 12 ani de experiență în domeniul cercetării de piață și cu o expertiză academică solidă, fiind doctori în Sociologie, respectiv Marketing. Mai multe informații puteți găsi pe www.isensesolutions.ro și www.researchromania.ro.

 

15
May

Studiu Bold by Lowe Group: Cum arată familia modernă în România

București, 15 mai 2017

Patru din 10 români din mediul urban consideră că fac parte dintr-o familie modernă, arată un studiu realizat de agenția MullenLowe în parteneriat cu iSense Solutions, în cadrul platformei Bold by Lowe Group. De asemenea, deși 54% sunt de părere că fac parte dintr-o familie tradițională, 63% dintre aceștia și-ar dori să aibă o familie modernă.

„Studiul ne confirmă că, în România, apartenența la o familie modernă este un atribut aspirațional. Am analizat, pe de o parte, cum văd românii familia modernă, și, pe de altă parte, cum arată aceasta în realitate pentru a genera insight-uri care pot ajuta cu adevărat brandurile să-și adapteze comunicarea cu această categorie de public. De asemenea, am urmărit reacțiile consumatorilor la vizionarea unor reclame cu subiecte sensibile legate de reprezentarea familiei moderne în comunicare, pentru a identifica zonele cu cel mai mare potențial pentru promovare”, spune Adrian Chiuhan, Head of Strategy, MullenLowe.

În percepția românilor, o familie modernă este mai deschisă să apeleze la consiliere decât o familie tradițională (66% vs. 6%[1]), cuplurile simt mai puțin nevoia sau constrângerea de a se căsători (61% vs. 6%) și există o mai mare libertate de exprimare (54% vs. 9%). De asemenea, românii cred că într-o familie modernă copiii au acces nelimitat la tehnologie (64% vs. 5% în familiile tradiționale), iar părerile lor sunt importante în deciziile familiei (49% vs. 10%). Totuși, copiii sunt mai atent supravegheați (56% vs. 12%), adolescenții sunt încurajați să-și aleagă singuri cariera (52% vs. 7%), iar părinții sunt preocupați să învețe despre parenting (49% vs. 9%). În același timp, familiile moderne sunt mai deschise către adopția de copii (55% vs. 44%).

În schimb, cei mai mulți români consideră că, într-o familie tradițională, părinții își cresc copiii cu ajutorul sfaturilor de la bunici (55% vs. 6% în familiile moderne), existând o relație mai apropiată cu familia extinsă (50%), iar soții câștigă mai mult decât soțiile lor (44% vs. 10%).

Animalele de companie sunt considerate parte din familie atât în cele moderne (41%), cât și în cele tradiționale (38%), însă familiile moderne au ca prioritate financiară cheltuielile pentru animalele de companie mai mult decât familiile tradiționale (31% vs. 25%).

„În ciuda percepției generale, familiile moderne comunică zilnic cu rudele, mai mult decât cele tradiționale, și sunt mai preocupate de petrecerea timpului împreună. De aceea, preferă să externalizeze sarcinile din gospodărie pentru a avea mai mult timp liber și pun mai puțin accent pe bunurile pe care le dețin. Astfel, recomandăm brandurilor care vizează acest public să-și concentreze comunicarea pe experiențele pe care le oferă consumatorilor alături de cei dragi lor”, explică Andrei Cânda, Managing Partner, iSense Solutions.

Familiile moderne dețin, într-o proporție mai mică decât cele tradiționale, o casă sau un apartament (66% vs. 78%), respectiv un automobil (62% vs. 69%), însă sunt mai interesate de planurile de economii/asigurări (53% vs. 47%) și mai preocupate de obținerea unei securități financiare înainte de căsătorie (71% vs. 64%), acesta fiind și unul dintre principalele motive pentru care tinerii se căsătoresc mai târziu. De asemenea, mai mulți tineri din familii moderne plănuiesc să se căsătorească doar civil (22% vs. 14%).

În ceea ce privește sarcinile din gospodărie, familiile moderne, mai mult decât cele tradiționale, comandă mâncare acasă (33% vs. 22%), fac cumpărături din supermarketuri online (22% vs. 18%), angajează bone (15% vs. 10%) sau apelează la servicii de curățenie (17% vs. 11%).

Studiul a fost realizat de compania iSense Solutions în exclusivitate pentru Grupul Lowe, pe un eșantion de 820 de respondenți din mediul urban, cu vârsta 18+. Datele au fost culese online prin intermediul Panelului ResearchRomania.ro și sunt reprezentative pentru mediul urban. Rezultatele studiului au un grad de eroare de +/-3,42%.

Detaliile pot fi vizualizate in infograficul Familia Moderna, accesand linkul: https://isensesolutions.ro/wp-content/uploads/2017/05/Infografic-Bold-by-Lowe-Group_Familia-moderna-1-2.jpg

 

Pentru mai multe detalii:

Oana Cojocaru, Senior Media Manager

Golin România

icojocaru@golin.com

 

Despre Bold by Lowe Group

Bold by Lowe Group este o inițiativă curajoasă a grupului Lowe menită să aducă ceva nou în industria de comunicare. Platforma include o serie de evenimente și studii realizate în parteneriat cu firma de cercetare iSense Solutions prin care sunt analizate cele mai recente și relevante informații și tendințe din domenii cheie din România, ajutând astfel brandurile să se poziționeze și să vândă mai bine.

Despre Grupul Lowe România

De peste 20 de ani pe piața locală, Lowe este unul dintre cele mai importante grupuri de comunicare prezente în România, oferind servicii în întregul spectru al comunicărilor de marketing. Din grup fac parte în prezent următoarele agenții: BPN (media), Golin (relații publice), Initiative (media), Medic One (comunicare în domeniul medical și farmaceutic), MullenLowe (creație și producție publicitară) și Profero (creație și productie publicitară digitală).

Despre MullenLowe

Deținută de grupul american IPG (Interpublic Group), MullenLowe este una dintre cele mai mari rețele de comunicare la nivel mondial, cu peste 90 de agenții în 65 de țări. Campaniile semnate MullenLowe în 2016 au plasat rețeaua, pentru al doilea an consecutiv, pe locul patru în WARC 100, clasamentul anual al celor mai bune agenții și campanii din lume, realizat pe baza eficienței, strategiei și creativității.

În România, MullenLowe face parte dintr-unul dintre cele mai importante grupuri de comunicare, alături de Initiative (media), Golin (relații publice), Profero (digital), Medic One (comunicare în domeniul medical și farmaceutic) și BPN (media).

Pentru mai multe informații vizitați romania.mullenlowe.com sau pagina de Facebook MullenLowe Romania.

Despre iSense Solutions

iSense Solutions – The Modern Consumer Company folosește cele mai recente tehnologii de sondare a consumatorului modern din România și oferă servicii integrate de marketing: cercetare, consultanță în marketing si comunicare, digital și vânzări. Compania a fost fondată de  Traian Năstase și Andrei Cânda, specialiști cu peste 12 ani de experiență în domeniul cercetării de piață și cu o expertiză academică solidă, fiind doctori în Sociologie, respectiv Marketing. Mai multe informații puteți găsi pe www.isensesolutions.ro și www.researchromania.ro.

[1] 66% dintre românii din mediul urban consideră că familiile moderne apelează la consiliere, în timp ce doar 6% cred acest lucru despre familiile tradiționale.

 

 

13
Apr

Studiu iSense Solutions: Cât de responsabili față de mediu sunt românii

Aproape trei sferturi dintre români (74%) refolosesc pungile de cumpărături, arată un studiu realizat de compania iSense Solutions. În acelaşi timp, 64% dintre români participă într-un fel sau altul la reciclare, iar 42% dintre ei declară că înlocuiesc mașina sau transportul în comun cu bicicleta sau mersul pe jos de câte ori au ocazia.

De asemenea, potrivit studiului, majoritatea românilor cumpără doar cantitatea de alimente de care au nevoie (72%) sau donează îmbrăcămintea, încălțămintea sau electronicele folosite (69%), ca mod de a-şi arăta responsabilitatea faţă de mediu.

„Sunt deja câţiva ani de când se discută în spaţiul public despre necesitatea protejării mediului înconjurător, realizându-se numeroase campanii de informare şi responsabilizare din partea mediul privat şi a autorităţilor. De aceea, este important de văzut modul în care este perceput acest subiect de către români şi cum înţeleg ei să acţioneze pentru a proteja mediul, iar acest studiu oferă informaţii importante pentru viitoarele proiecte de acest gen”, afirmă Traian Năstase, Managing Partner iSense Solutions.

Dintre românii care participă într-un fel sau altul la reciclare, 97% fac acest lucru acasă, iar 60%, la muncă. Printre materialele care sunt cel mai des reciclate se regăsesc: plasticul (91%), hârtia (85%),  bateriile (82%), sticla (74%), becurile (64%), aluminiul (61%), uleiul (28%) și resturile menajere pentru compost (28%), dar și medicamentele (14%). Mai mult decât atât, 75% dintre români susțin că plănuiesc să recicleze în următorul an.

Din punct de vedere al transportului, 49% dintre români plănuiesc să înlocuiască mașina sau mijloacele de transport în comun cu bicicleta şi cu mersul pe jos, atunci când este posibil.

În ceea ce privește categoriile de vârstă, mai puțini tineri (sub 35 de ani) plănuiesc să cumpere produse de la companiile care se implică în protejarea mediului (39% vs. 44% din total) și mai puțini dintre ei obișnuiesc să recicleze (54% vs. 64% din totalul populației) sau plănuiesc să facă acest lucru în următorul an (70% vs. 75%).

Totodată, 97% dintre români consideră că fiecare dintre noi ar trebui să fie responsabil pentru protejarea mediului, 68% consideră că această responsabilitate revine instituțiilor statului, iar 56%, mediului privat. Doar 46% susțin că este responsabilitatea ONG-urilor sau asociațiilor reprezentative.

Studiul a fost realizat online de către compania iSense Solutions pe un eșantion de 1.051 de respondenți din mediul urban, membri ai Panelului ResearchRomania.ro. Datele sunt reprezentative pentru persoanele cu vârsta de peste 16 ani, din mediul urban din România.

 

Despre iSense Solutions

iSense Solutions – The Modern Consumer Company folosește cele mai recente tehnologii de sondare a consumatorului modern din România și oferă servicii integrate de marketing: cercetare, consultanță în marketing si comunicare, digital și vânzări. Compania a fost fondată de  Traian Năstase și Andrei Cânda, specialiști cu peste 12 ani de experiență în domeniul cercetării de piață și cu o expertiză academică solidă, fiind doctori în Sociologie, respectiv Marketing. Mai multe informații puteți găsi pe www.isensesolutions.ro și www.researchromania.ro.