05
Dec

Studiu HISTORY și iSense Solutions: Regele Mihai și Ceaușescu, în topul personalităților din ultimul secol preferate de români

Aproape jumătate dintre români consideră că perioada interbelică (1918-1938) a fost cea mai benefică din ultimii 100 de ani pentru România, arată un studiu realizat pentru postul de televiziune HISTORY.  În ceea ce priveşte personalitatea cu cel mai mare impact pozitiv asupra românilor în ultimii 100 de ani, cei mai mulţi respondenţi l-au indicat pe pe Regele Mihai, urmat de fostul dictator comunist Nicolae Ceaușescu.

Astfel, potrivit participanților la studiu, cele mai benefice perioade din istoria României sunt perioada interbelică (42% dintre respondeţi) şi cea comunistă din 1968 și până la Revoluția din decembrie 1989 (18,2%). Doar 11,6% dintre români consideră perioada 2007 și până în prezent ca fiind cea mai benefică, iar procentul este şi mai mic pentru perioada de pre-aderare la Uniunea Europeană, 1989-2007 (7,8%).

Studiul arată puterea miturilor istorice și efectele selective ale memoriei sociale. Recenta moarte a Regelui Mihai de România probabil ca l-a propulsat pe acesta în fruntea clasamentului. În plus, largă convergentă a politicienilor și analiștilor spre imaginea acestuia ca simbol al neamului face deloc surprinzătoare alegerea respondenților. Mitul perioadei interbelice, a vârstei de aur a României, persistă și el, ajutat de faptul că niciunul dintre respondenți nu a trăit în acea perioadă, iar istoria populară este încă departe de a fi demontată sau modulată de istoria academică. Paradoxal, cele mai pozitive evenimente din ultimii 100 de ani sunt cele mai recente, deși perioadele mai mult sau mai puțin îndepărtate sunt considerate a fi cele mai bune din istorie. Este mai ușor să uiți problemele trecutului și să îți amintești doar de glorii reale sau imaginare în timp ce momentele recente sunt încă proaspete în memorie, atât cu valențele pozitive cât și cu cele negative. Un ultim paradox: comunismul nu a fost bun, dar un respondent din cinci îl nominalizează pe Ceaușescu ca figura pozitivă remarcantă a ultimului secol. Să fi fost oare comunismul o idee proastă, dar aplicată bine de naționalismul socialist al dictatorului care a condus România timp de un sfert de secol?”, comentează antropologul Radu Umbreș.

În clasamentul personalităților care au avut un impact pozitiv asupra vieții românilor din 1918 până în prezent, Regele Mihai este indicat într-o proporţie covârşitoare (41,7%), însă este urmat de Nicolae Ceaușescu, cu peste o cincime dintre voturi (21%). În timp ce alte personalităţi au întrunit mai puţin de 10% dintre voturi (Iuliu Maniu – 9,7%, Corneliu Coposu – 5,1%, Gheorghe Gheorghiu Dej – 3,4%, Ion Iliescu – 1.8%), peste 11% dintre români au preferat să nu nominalizeze o anumită persoană.

În anul Centenarului, 41,9% dintre români consideră Marea Unire ca fiind evenimentul istoric din ultimii 100 de ani cu cel mai mare impact pozitiv asupra ţării. Un număr similar de respondenţi indică, însă, alte două evenimente – Revoluția din decembrie 1989 (22,8%) și Aderarea la UE (20,4%).  Doar 3,8% dintre români cred că instaurarea comunismului a avut un efect benefic asupra ţării.

Pe de altă parte, peste o cincime (21,3%) dintre români sunt de părere că migrația în UE este evenimentul economic din ultimii 100 de ani cu cel mai mare impact pozitiv asupra societății românești. Pe următoarele două locuri se situează restituirea pământului colectivizat și a proprietăților expropriate (18,3%) și privatizarea și tranziția la economia de piață (17,1%). În acelaşi timp, un procent semnificativ (14,5%) consideră industrializarea în socialism ca fiind evenimentul economic cel mai benefic din ultimii 100 de ani.

Studiul a fost realizat de către compania iSense Solutions pentru HISTORY România, pe un eșantion reprezentativ de 1.051 de respondenți, din mediul urban, cu vârsta cuprinsă între 16-65 de ani. Prin acesta, postul de televiziune sărbătorește 100 de ani de la Marea Unire.

%d bloggers like this: